Acasă Nova TV

Romgaz aniversează 5 ani de la listarea pe piața de capital

178
dosarul romgaz aviz pentru un protest

Romgaz aniversează 5 ani de la listarea pe piața de capital.

După acești cinci prețul acțiunii a crescut cu 15% față de ofertă, iar compania se află în topul tranzacțiilor. Listarea Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz S.A., simbol bursier SNG, a reprezentat una dintre cele mai mari oferte de vânzare de acțiuni realizate de statul român prin intermediul Bursei de Valori București (BVB).

Acțiunile SNG au intrat la tranzacționare pe piața principală a BVB pe 12 noiembrie 2013, în urma derulării cu succes a unei oferte publice secundare inițiale în valoare cumulată de 1,7 miliarde lei, derulată atât pe BVB, cât și pe bursa din Londra. Pentru România, a fost cea mai mare ofertă derulată de statul român prin intermediul BVB până la acea dată și a doua cea mai mare după listarea Electrica, un an mai târziu.

„Listarea Romgaz la Bursa de Valori București și la London Stock Exchange a fost un moment important în istoria companiei. Prin intermediul listării a crescut gradul de transparență și comunicare cu investitorii, mediul de afaceri și publicul din România și din afara țării.

Romgaz și-a asumat responsabilitățile ce revin din listarea companiei, respectiv raportarea și comunicarea evenimentelor importante din viața companiei către Bursă. Nu trebuie uitat nici plus-ul de imagine de care o companie listată beneficiază. Investitorii instituționali și individuali, presa în general, mediul de afaceri, urmăresc îndeaproape evoluția companiei și contribuie favorabil la sporirea reputației, promovării și dezvoltării afacerilor noastre,” a declarat Adrian Volintiru, Director General al Romgaz.

„Romgaz este compania de stat care are cea mai mare pondere în mai mulți indici ai Bursei de Valori București și reprezintă o ancoră investițională importantă pentru investitorii instituționali, precum fondurile de investiții sau fondurile de pensii. Romgaz este un exemplu de succes și pentru alte companii de stat care pot fi listate pe bursa românească.

Reluarea procesului de listare a companiilor de stat înseamnă transparență, iar transparența pe bursă se traduce în bani. Acționarii companiei vor putea beneficia ulterior de avantajele listării precum posibilitatea creșterii prețului acțiunilor sau acordarea de dividende,” a spus Adrian Tănase, CEO al BVB.

În 2013, statul român, acționarul majoritar al SNG, a vândut 15% din capitalul social al societății. Obiectul ofertei l-a făcut vânzarea unui număr maxim de 57.813.360 acțiuni emise de companie, sub formă de acțiuni și certificate globale de deposit (GDR).

Prețul de vânzare a fost de 30 de lei pe acțiune și de 9,25 dolari pe GDR, ceea ce a făcut ca valoarea totală a ofertei să fie de 1,7 miliarde lei. Prețul unei acțiuni SNG era de 34,5 lei la începutul lunii noiembrie, ceea ce reprezintă o creștere de 15% față de prețul din ofertă.

„Romgaz este unul dintre cei mai mari și mai tranzacționați emitenți de la BVB. În primele zece luni a înregistrat o valoare a tranzacțiilor cu acțiuni Romgaz de 850 de milioane de lei. Romgaz este una dintre companiile listate de dimensiune semnificativă din România care a atras și va atrage investiții semnificative de la investitori instituționali de talie mondială și care va ajuta piața de capital din România să se apropie de obiectivul strategic de promovare către statutul de piață emergentă.

Cu cât vom avea mai multe astfel de companii performante pe bursă, cu atât Romania va beneficia de sporirea investițiilor și de noi locuri de muncă, iar toate acestea se vor traduce în bunăstare pentru români,” a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

„Listarea pe piața de capital ne obligă să facem performanță. Avem mai multe direcții în momentul de față. În primul rând, vom continua investițiile în exploatarea onshore, respectiv ne axăm pe înlocuirea rezervelor cu altele noi. Dorim să investim în petrochimie și evident în consolidarea poziției pe piețele de tranzacționare a energiei. În domeniul producției de energie electrică, Romgaz și-a propus eficientizarea activității prin realizarea unor investiții pentru creșterea randamentelor Centralei Termoelectrice Iernut, încadrarea în cerințele de mediu și mărirea siguranței în exploatare,” a precizat Adrian Volintiru, Director General al Romgaz.

Valoarea dividendelor cuvenite acționarilor SNG în perioada 2013-2017 a fost de aproape 7,4 miliarde lei. Cel mai mare acționar al SNG, cu un pachet de 70% din acțiuni, este statul român prin Ministerul Energiei.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here