Primăria Sibiu organizează în data de 6 octombrie 2018 un eveniment dedicat Centenarului României.
Evenimentul își propune să recreeze atmosfera vizitei Generalului Berthelot la Sibiu din 2 ianuarie 1919, când trupele armatei române și o delegație franceză au venit în Transilvania pentru a populariza ideea unirii Banatului și Transilvaniei cu regatul României.
“Ne dorim ca evenimentul să recreeze cât mai aproape de adevărul istoric atmosfera aceea specială de după Unire, pentru a transmite emoția unuia dintre cele mai importante momente istorice pentru noi, românii. Au fost studiate fotografiile și textele scrise ale vremii, am contactat specialiști și ne documentăm în această etapă pentru a produce un eveniment demn de sărbătoarea Centenarului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
În Piața Mare se va reconstrui un foișor din lemn în care au fost primiți în 1919 generalul francez Henri Berthelot, generalul român Traian Moșoiu, președintele Consiliului Dirigent Iuliu Maniu, alți membri ai Consiliului Dirigent, guvernul de tranziție al Transilvaniei care își avea sediul la Sibiu, precum și alte oficialități locale ale vremii. Prin fața acestuia se va derula o paradă a trupelor armate române reprezentate simbolic prin aproximativ 300 de militari îmbrăcați în uniformele vremii, studiate împreună cu specialiștii muzeografi și care urmează să fie produse de Primăria Sibiu.
Trupele armate vor fi urmate în paradă de reprezentanți ai comunităților din jurul Sibiului, așa cum s-a întâmplat și la vremea respectivă. Traseul paradei va începe din orașul de jos, va trece prin Piața Mică, apoi va ajunge în Piața Mare și va continua pe strada Nicolae Bălcescu – Tribunei – Mitropoliei.
Programul evenimentului va continua cu un moment artistic special creat și prezentat de „Junii Sibiului“. Sărbătoarea va fi adusă în prezent de Corul Madrigal și de un spectacol de video mapping. Seara se va încheia în Piața Mare cu un party cu muzică electronică mixată live, prin care tinerii vor sărbători în stilul lor Centenarul României.
În acest demers, Primăria Sibiu are alături parteneri importanți și implicați care sprijină un eveniment de mari dimensiuni și de mare impact. Partener strategic – Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu, Partener principal – Continental Automotive Systems și Producătorul – Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Pagina de Facebook a evenimentului: Sibiu 100 – Centenarul României