Acasă STIL DE VIATA

Drumul Cetăților aplicația care îți arată unde sunt fortificațiile din România

100
aplicatia-drumul cetăților transilvania

Drumul Cetăților este aplicaţia care pune pe hartă peste 300 de fortificaţii din România.

Cu ajutorul coordonatelor GPS, aplicația Drumul Cetăților te conduce la obiectivele dorite şi primeşti informaţii legate de arhitectură sau istoria locului.

Peste 300 de fortificaţii din România pot fi cunoscute acum şi prin aplicaţia „Drumul Cetăţilor”. Practic, dacă pleci la drum, îţi porneşti aplicaţia şi vei primi notificări cu cele mai apropiate forticaţii. Coordonatele GPS te pot duce direct la cetatea din zonă şi, cu ajutorul telefonului, poţi afla povestea locului.

Ce am făcut a fost să punem într-o aplicație peste 300 de fortificații, fiecare cu o poveste unică, 3 sunt chiar în București. Și am construit un joc, un joc prin care îi invităm pe oameni să iasă din casă, să se plimbe și să descopere istoria interactiv. Toată lumea dă check in pe facebook, noi îi invităm să dea în aplicația drumul cetăților și la fiecare check in să descopere de fapt povestea fiecărei fortificații, a declarat pentru Digi24, Vica Schipor, social media manager.

Cele mai multe fortificaţii sunt în Transilvania şi în Dobrogea.

În ceea ce privește descrierea obiectivelor, dezvoltatorii aplicației au un ton cât mai neutru. Aplicația prezintă obiectivele turistice, exact așa cum au fost ele scoase mai degrabă de arheologi, nu de istorici. Primează cifrele, dimensiunile, care a fost rostul obiectivului sau care a fost perioada de glorie.

Aplicaţia care te ajută să descoperi cetăţile României are în prezent peste 10.000 de descărcări si aproximativ 2500 de utilizatori activi.

Citește mai mult pe Digi24

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here