Acasă Nova TV

Sirenele de alarmare au sunat miercuri la Mediaș | VEZI motivul

744
Sirenele de alarmare

Sirenele de alarmare au sunat miercuri la Mediaș și în întreg județul Sibiu.

În intervalul orar 10.00 – 11.00, au fost puse în mișcare sirenele de alarmare de la nivelul tuturor localităților. Este vorba despre exercițiul național de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. El este organizat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

„Astfel de exerciții se vor organiza începând de astăzi, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00.

Se verifică funcționărea mijloacelor de alarmare a populației. În același timp se vor centraliza permanent datele privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare. Totodată se urmărește pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.

Simulările vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală.  

Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean. Ele vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alertare a populației în situații de protecție civilă.

Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice specifice există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public. Asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice” se arată într-un comunicat de presă remis de către ISU Sibiu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.