Acasă Revista Presei

GATA! LEGEA ANTIFUMAT este CONSTITUŢIONALĂ | Vezi când intră în vigoare

1607
DISTRIBUIȚI

Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii Curții Constituționale în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.

Actul normativ va merge la promulgare, urmând să intre în vigoare în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit noilor prevederi fumatul va fi interzis total, printre altele, în cluburi, baruri, restaurante, în taxiuri, instituţii de învăţământ, spitale, precum şi la locurile de joacă pentru copii indiferent dacă acestea sunt în aer liber sau în spaţiu închis.

(…) De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.

Potrivit datelor oficiale în România, la fiecare 16 minute un român moare din cauza fumatului. Statisticile pneumologilor arată că anual îşi pierd viaţa din cauza acestui viciu 33.000 de români, ceea ce înseamnă 89 în fiecare zi sau 4 în fiecare oră.

Citește mai mult pe Gândul

Banner EximTur
  • Marius

    MI SE PARE CEVA NORMAL, persoanele care nu fumeaza nu sunt obligati sa suporte fumul de tigara in incaperi.

    sper ca in toate localurile si institutiile din romania sa se aplice aceasta lege.