Acasă Revista Presei

Transgaz își deschide un sediu secundar peste Prut | VEZI amănunte

289
DISTRIBUIȚI

Transgaz își deschide un sediu secundar peste Prut.

Acționarii operatorului sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, vor lua în discuție, într-o AGA extraordinară programată pentru 17 decembrie, înființarea unui sediu secundar al companiei în capitala Republicii Moldova, la Chișinău.

Astfel, pe ordinea de zi se află o decizie privind aprobarea înființării sediului secundar, fără personalitate juridică, denumit „reprezentanță Transgaz SA Chișinău”, în conformitate cu prevederile legale ale Republicii Moldova.

Potrivit unui proiect recent de rectificare a bugetului de stat al Republicii Moldova, lucrările la conducta Ungheni-Chișinău, prelungire a gazoductului Iași-Ungheni și care va completa interconectarea sistemului românesc de transport de gaze cu cel de peste Prut, sunt întârziate, autoritățile de la Chișinău rămânând, din cauza întârzierilor, cu o sumă necheltuită, alocată acestui proiect, de 300 milioane de lei moldovenești, respectiv peste 13 milioane de euro.

Gazoductul Ungheni-Chișinău este menit să lărgească accesul consumatorilor de peste Prut la livrări de gaze naturale importate din România, reducând astfel gradul de dependență al Chișinăului de gazele rusești.

„Ultima tranșă din cadrul proiectului energetic (220 milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro), destinată construcției gazoductului Ungheni – Chișinău, nu a fost inclusă în estimările scontate pe 2015, pe motivele întârzierii lucrărilor de construcție a acestuia, la fel ca și grantul din partea Guvernului României, în sumă de 80 de milioane de lei (echivalentul a 3,65 milioane de euro), destinat finanțării lucrărilor de elaborare a documentației de proiect pentru gazoductul Ungheni-Chișinău”, se arată într-o notă la proiectul de rectificare a bugetului de stat al Republicii Moldova pe anul acesta, elaborat de Ministerul Finanțelor de la Chișinău.

ARTICOL COMPLET: PROFIT.RO

Banner EximTur