Acasă Revista Presei

Reclamații la Protecția Consumatorului | Reduceri fictive de Black Friday

445
DISTRIBUIȚI

A mai venit un raport după Black Friday, de data aceasta unul care centralizează plângerile. Românii s-au plâns în special de promoţiile mincinoase, iar mulţi au şi dovezi în acest sens.

Oamenii au urmărit din timp preţurile produselor pe care le doreau, au făcut poze şi apoi au comparat cu oferta din ziua de Black Friday. Au ataşat aceste dovezi unui mail şi le-au trimis către protecţia consumatorului.

Cele mai multe plângeri care au ajuns pe masa inspectorilor de la protecţia consumatorilor sunt legate de preţurile crescute artificial de magazine chiar înainte de a aplica reducerile de Black Friday. Cum practica nu este una nouă, mulţi potenţiali clienţi au decis ca anul acesta să adune şi probe împotriva magazinelor.

Unele dintre exemplele din plângerile ajunse la ANPC se referă la un ceas care, cu o zi înainte de vinerea neagră costa puțin peste cinci sute de lei, dar apărea ca fiind stoc epuizat. Zece minute mai târziu, ceasul costa cu 170 de lei mai mult şi era disponibil la vânzare. În ziua reducerilor, ceasul costa deja aproape opt sute de lei. Cumpărători s-au găsit căci nu toţi au stat să verifice preţurile şi înainte aşa că au fost induşi în eroare de o reducere procentuală pur fictivă.

Citește mai mult pe Digi24

Banner EximTur