Acasă Nova TV

Înşelăciune prin metoda accidentul | IPJ Sibiu a demarat o campanie de prevenire

138
DISTRIBUIȚI

METODA ACCIDENTULInspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu a demarat o campanie de prevenire menită să atragă atenţia populaţiei asupra înşelăciunii prin metoda accidentul.

În ultimele patru luni, au fost înregistrate mai multe sesizări primite de la persoane care au fost păcălite că rude ale lor au fost implicate în accidente şi trebuie să trimită urgent bani. Poliţiştii încearcă să atragă atenţia oamenilor să nu se mai lase păcăliţi de cei care sună să anunţe presupuse accidente ale rudelor. Sunt vizaţi părinţii mai în vârstă, cu copii plecaţi în străinătate sau care nu mai locuiesc cu ei. O persoană telefonează părinţilor şi susţine că este avocatul fiului familiei respective. Uneori, pentru credibilitate, o altă persoană se dă drept fiul, care vorbeşte plângând sau neclar, apoi îl pasează la telefon pe avocat. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu oferă o serie de recomandări pe pagina web a instituţiei, astfel încât oamenii să nu se lase păcăliţi.

Banner EximTur