Acasă Nova TV

GALERIE FOTO Povestea mărţişorului. Cum am ajuns de la bănuţul prins odinioară la mâna copiilor la Isus Hristos cu şnur alb-roşu

13

Povestea mărţişorului Pe vremuri, în prima zi a primăverii, zi considerată ca având  încărcătură magică, oamenii de la ţară prindeau la mâna copiilor un  bănuţ cu fir de arnici alb şi roşu. Astăzi, firul alb şi roşu se prinde şi lângă broşe şi, mai nou, lângă icoane în miniatură.

Povestea mărţişorului coboară în timp, în lumea de poveste a satului românesc tradiţional. Aici, cei mai fericiţi, în prima zi a primăverii, erau copiii. “Pentru a le proteja sănătatea fragilă, părinţii le dăruiau în 1 martie, zi percepută a fi cu o anumită încărcătură magică, un bănuţ.

Acesta era prins cu un fir dublu de arnici (bumbac răsucit şi colorat, n.r.), alb şi roşu, la încheietura mâinii sau la gât şi era purtat întrega lună având rolul unui talisman protector al sănătăţii copilului.
La sfârşitul lunii bănuţul era păstrat, iar firul era atârnat într-un pomişor sau arbust înflorit. De obicei, acesta era un corcoduş sau arbust de porumbar, pentru că ei înfloreau primii şi aveau şi spini.

Astăzi, prea puţini sunt cei care mai fac mărţişoare adevărate, migăloase, muncă de un an întreg pentru bucuria dintr-o singură zi.

VEZI articolul complet, semnificaţia mărţişorului şi GALERIE FOTO AICI

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here