Acasă Nova TV

Nu va exista regionalizare nici anul acesta, nici anul viitor. Nu se va modifica Constituţia

9

klaus johannis romgazPrim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a declarat marţi că realizarea regionalizării nu va putea avea loc nici anul acesta, nici anul viitor, întrucât nu se va modifica Constituţia ca să permită acest lucru, menţionând că acest proces nu trebuie făcut de dragul fondurilor europene.

„Nu există un punct de vedere elaborat, care poate fi comunicat, vorbesc de punct de vedere elaborat în cadrul PNL. Lucrurile se discută, nu am ajuns la o concluzie finală pe care putem să o înaintăm partenerilor noştri în USL, discuţiile continuă şi, atunci când vom fi pregătiţi să prezentăm un punct de vedere pe care ni-l însuşim cu toţii, vom face acest lucru”, a susţinut Johannis, într-o conferință de presă la București, citat de Mediafax.

Liderul PNL a precizat că este o „abordare posibilă” modificarea legii de înfiinţare a regiunilor de dezvoltare, „dacă prin asta rezolvăm ceva făcând o jumătate de pas în direcţia regionalizării sau nu”. El a menţionat că la nivelul PNL nu a fost finalizată discuţia nici în ceea ce priveşte numărul regiunilor de dezvoltare.
Johannis a fost întrebat dacă în urma şedinţelor grupului de lucru din PNL pe regionalizare, pe care îl conduce, au existat concluzii preliminare privind regionalizarea. „Nu avem un punct de vedere comun, sunt păreri diferite la multe capitole şi nu am considerat că în această fază este obligatoriu să forţăm ajungerea la o concluzie doar ca să avem una. După părerea noastră, regionalizarea nu se va petrece nici în anul acesta, nici în anul următor. Şi atunci nu suntem în niciun caz sub presiunea timpului şi decât să venim cu o concluzie preliminară care nu ne reprezintă, mai bine venim cu o concluzie finală care este bine gândită şi care necesită un pic mai mult timp de dezbatere şi de gândire”, a afirmat liderul PNL.
Articol complet: Turnul Sfatului
Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here