Acasă Nova TV

Frig nordic. Vreți ajutor de încălzire? Nu se poate!

13

4,8 grade Celsius este temperatura anunțată de stația meteo din Sibiu, ieri, la ora 14.

Frig de ianuarie, însă nu suficient de frig pentru ca guvernanții să acorde ajutoarele de încălzire. Potrivit legii, luna octombrie nu este considerată ca făcând parte din anotimpul rece, ca atare, cei care dau drumul la centrală trebuie să se asigure că-și permit și factura.

Lucrurile nu se simplifică, însă, nici când vine vorba de perioada cuprinsă în lege, respectiv noiembrie-martie. Pentru că responsablii din Ministerul Muncii nu au trimis nici până acum formularul-tip necesar pentru ajutorul de încălzire, oamenii nu își pot depune dosarele. Pe la ghișeele primăriilor trec zilnic sute de beneficiari care întreabă când își pot întocmi actele, însă funcționarii nu pot decât să dea din umeri. Singurul răspuns pe care funcționarii pot să-l dea celor care se interesează de ajutorul pentru încălzire este „Haideți săptămâna viitoare”.

Problema e la Ministerul Muncii

Ordonanța 70, care privește măsurile de protecție socială în sezonul rece, a fost modificată în luna august, iar în lege au fost cuprinși și cei care se încălzesc cu energie electrică. De atunci și până acum, însă, Ministerul Muncii nu a reușit să trimită în teritoriu normele de aplicare, astfel încât formularele tipizate să poată fi tipărite.

„Urmează să fie definitivată modificarea la normele metodologice de aplicare și în acest sens se modifică și modelul de cerere și declarația pe proprie răspundere”, recunoaște purtătorul de cuvânt al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Sibiu, Mirela Cosma.

Articol complet: Turnul Sfatului

Banner EximTur