Revista Presei

Revista Presei

  Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a declarat joi, 11 aprilie, că liberalii nu doresc înfiinţarea de sedii secundare pentru companiile naţionale Romgaz şi Transgaz...

  Fiul fostului dictator a venit ca prim-secretar la Sibiu în 1987, fiind trimis aici „să se realizeze”, să se pregătească pentru momentul când...

 Prefectul Județului Sibiu, Ovidiu Sitterli, a chemat astăzi la Sibiu reprezentanții Romgaz și Transgaz precum și pe cei ai administrației locale din Mediaș, pentru...

  Compania Blue Air, deţinută de Nelu Iordache, a fost scoasă la vânzare, până în prezent existând 5 sau 6 investitori interesaţi, au declarat...

  Președintele Traian Băsescu nu e de acord cu schimbarea locației conducerii Romgaz, susținând că prin această mutare nu se face altceva decât să...

  Pivotul Craiovei a vorbit, într-o conferință de presă organizată de clubul său, despre seria cu Gaz Metan Mediaș din primul tur al PlayOff...

  Azdren Llullaku (25 de ani) a fugit cu o barcă în Italia imediat după izbucnirea conflictului din Kosovo şi a apucat să joace la...

   Atenție la cumpărarea mașinilor second- hand. Pe piață au apărut vânzători care încearcă să doneze autoturismele, în loc să le vândă, pe motiv...

   Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, prim-vicepreşedintele PDL, a declarat marţi că ministrul Liviu Dragnea a făcut ”o mare greşeală” atunci când s-a...

  Ministerul Educaţiei vrea să prelungească vacanţa de Paşte a elevilor, care să înceapă de 1 Mai, la fel ca pentru bugetari. Astfel, elevii...

  În şedinţa de dialog social de miercuri, 10 aprilie, Președintele Sindicatului Liber Romgaz, Ioan Stoicovici a anulat pichetarea primăriei în semn de protest...

   Comunitatea evreiască din Sibiu, care avea la un moment dat aproape 2.000 de membri, mai numără acum doar 45 de persoane, în tot...

  Ovidiu Gant, deputat FDGR de Sibiu, se opune propunerii de a muta Romgaz-ul si Transgaz-ul de la Medias la Bucuresti. A considerat ca...

  Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, i-a invitat, marţi, pe sindicaliştii de la ROMGAZ la discuţii privind nemulţumirile acestora în legătură cu mutarea...

  Gheorghe Milea, bărbatul de 61 de ani acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu zeci de tinere minore a depus la Tribunalul...

  Orice român şi-ar dori să locuiască în judeţul Sibiu graţie nivelului ridicat de trai înregistrat aici, al patrulea cel mai crescut din întreaga...

   Noua formă a programului „Rabla“ va fi lansată în dezbatere publică la 15 aprilie, iar după o săptămână în care se vor primi...

   Un șofer a fost filmat conducând pe centura ocolitoare a Sibiului cu viteză mare și depășind prin dreapta, pe banda de urgență. Filmulețul a...

  Credincioşii din Mârşa, judeţul Sibiu, au biserica amenajată într-o fostă creşă. Localnicii se roagă într-o încăpere obişnuită, cu pereţii albi, şi aprind lumânări...

  Gigi Becali are mai mulţi jucători favoriţi în Liga 1,  printre care şi Bawab, dar Mulţescu îl critică dur pe fotbalistul său de...

   În acest sezon, Gaz Metan a fost echipa românească cu cea mai consistentă participare în grupele Euro Challenge. Gaz Metan Mediaş a câştigat Cupa...

   Baschetbaliştii de la Mediaş au câştigat din nou Cupa României, după doi ani! Cu 76-62 s-a impus Gaz Metan în finala cu...

   Cu o investiție necesară de 200 de milioane de lei, șantierul a fost deschis anul trecut, banii venind oricum cu țârâita. Anul acesta,...

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Bistriţa, că va prezenta câteva hărţi ale dezvoltării în România din care rezultă că ţara are...

    Sibienii n-au fost scutiţi de legendarele cozi comuniste, nici de gazul „cu porţia”, unde dacă depăşeai cota autorităţile te ardeau la buzunare. Au...

RĂMÂI CONECTAT

13,196FaniÎmi place
166CititoriUrmareste
2,495AbonațiAbonați-vă

Site-ul foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close