Acasă Nova TV

Ziua Mondială a Apei a fost sărbătorită la Mediaș | VIDEO

520

Ziua Mondială a Apei a fost sărbătorită la Mediaș de către compania Apa Târnavei Mari alături de elevi de la Școala Națională de Gaz.

Aceștia au avut ocazia să vadă întregul traseu al apei prin oraș, începând de la captare, tratare și până la reîntoarcerea apei, după epurare, în râul Târnava Mare.

„Apa – din natură în casele noastre și înapoi în natură” a fost titlul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Apei. Invitați la activitățile organizate de către compania Apa Târnavei Mari au fost elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, de la Şcoala Naţională de Gaz Mediaş, profilul Protecția mediului, specializarea tehnician ecolog și protecția calității mediului. Joi dimineața, aceștia au parcurs turul Stației de tratare a apei din Mediaș, însoțiți de specialiști din cadrul companiei.

La încheierea turului, elevii au avut parte de un invitat surpriză. Profesorul Liviu Ganea, producător de produse tradiționale din zona Mediaș, le-a făcut o prezentare a siropurilor sale natural. Aceștia au avut chiar ocazia să guste un sirop natural preparat, la recomandarea producătorului, cu apă de la robinet.

În partea a doua a evenimentului, elevii au vizitat Stația de epurare, acolo unde specialiștii din cadrul companiei le-au vorbit despre apa uzată care pleacă din casele lor și care este redată naturii, la parametri care să nu afecteze mediul înconjurător.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here