Acasă Sport

Tot mai multe critici | Sistemul șterge munca echipei pe șase luni

637
DISTRIBUIȚI
pustai critica sistemul competitional

Continuă criticile privind sistemul competițional din Liga 1. După Dan Petrescu iată că și Mircea Sandu, fostul șef al Federației, a declarat că punctele nu ar trebui înjumătățite la finalul sezonului regulat.

Cristian Pustai a comentat într-o conferință de presă, situația cu care echipele se vor confrunta la intrarea în play-off respectiv play-out, criticând încă odată sistemul actual.

Deși Gaz Metan este avantajată de sistemul actual, în acest sezon, tehnicianul Gazului Metan consideră că nu este normal ceea ce se întîmplă cu punctele, dar mai ales cu golaverajul. Practic se șterge munca de șase luni a echipelor angrenate în competiție iar tot ce mai contează sunt lunile martie până în mai.

Gaz Metan Mediaș va întâlni Astra Giurgiu în deplasare, vineri de la ora 20.45, într-un meci contând pentru etapa a 24-a din sezonul regulat al Ligii 1.

Foto Istvan Bertalan

Banner EximTur