Gaz Metan întâlnește sâmbătă la Botoșani o echipă rănită după ce a ratat prezența în play-off.
Alb-negri vor punct sau puncte, în condițiile în care de săptămâna viitoare începe practic un alt campionat. Gaz Metan încheie sezonul regulat, unul foarte slab cu o deplasare în Moldova. Gruparea de pe Târnava Mare joacă cu FC Botoșani, una dintre cele două echipe pe care a reușit să le învingă în acest sezon. Trupa lui Costel Enache a ratat prezența în play-off, asta după ce la fel ca și gaziștii în sezonul trecut au ocupat în permanență un loc în zona podiumului.
Trei jucători ai Gazului Metan au probleme din cauza gripei, iar prezența lor la partida cu FC Botoșani este sub semnul întrebării.