Acasă Nova TV

Tinerii maghiari din Mediaș în anul 2017 | Galerie foto

243

Asociația Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș a avut un an 2017 plin de evenimente. 

Este vorba despre organizarea unor evenimente cultural-artistice, excursii, recitaluri interactive, a Festivalului de dansuri populare „Vandorcsizma”, a unei tabere de înot, a Zilelor Culturale Maghiare dar și a altor evenimente sportive și religioase. Una peste alta, asociația a avut un an 2017 încărcat și a prezentat un raport de activitate care poate fi citit mai jos.

– În 28 ianuarie, Asociația Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș a organizat o excursie comemorativă de la Mediaș la Cluj-Napoca, având ca temă principală comemorarea deportaților civili în al Doilea Război Mondial în URSS. În cadrul excursiei, profesorul universitar dr. Murádin József a prezentat pe scurt, într-o proiecție, rezultatul unui studiu recent finalizat pe această temă.

– Din anul 2011 editarea ziarului a fost preluată de Uniunea Tineretului Maghiar din Mediaș, iar distribuirea acestuia s-a transferat de la biserici la domiciliile comunității maghiare din Mediaș, ceea ce a însemnat că a trebuit să implicăm mai mulți tineri in „munca” cu ziarul. În momentul de fată ziarul este editat de o echipa de tineri din cadrul asociației, iar distribuirea acestuia se efectuează lunar la domiciliul persoanelor interesate. Anul 2017 este al doilea an în care am reușit editare, tipărirea și distribuirea acestei publicații la 1300 de familii din Mediaș prin Poșta Română, iar în localitățile din județul Sibiu, aproximativ 700 de exemplare sunt distribuite prin voluntari.

Ajutor pentru orfani

– În 4 februarie am organizat un recital interactiv pentru elevii școlii generale Báthory István din Mediaș la care au participat și elevi din Liceul Tehnologic Școala Națională de Gaz Mediaș.

– În prima parte a anului am participat la prezentări privind diferite oportunități de finanțare a proiectelor și activităților asociației, iar ca în fiecare an am încercat să exploatăm cât mai multe posibilități de atragere de fonduri nerambursabile, pentru a înlesni pe cât posibil participarea tinerilor la evenimentele, proiectele și activitățile noastre, reușind să nu solicităm taxe de participare la evenimente.

– Există multe moduri de a ajuta. Voluntarii asociației sprijină prin orice mijloace legale Casa de Copii Adolf Kolping din Mediaș, casă care aparține Fundației Szent Ferenc din Deva, acesta din urmă are în grijă aprox. 5000 de copii orfani sau cu o situație materială precară, din aceștia la Mediaș sunt 26 de copii/tineri. Printre activitățile desfășurate aici menționăm următoarele: organizarea de evenimente caritabile, de strângere de fonduri pentru susținerea casei, ajutor privind activități administrative, legale și de obținere de autorizații, funcționare. În același timp organizăm excursii, tabere și vizite pentru locuitorii acestei case.

Festival de dansuri populare

– Organizăm în județ mai multe evenimente cultural-artistice, comemorări, întruniri, mese rotunde pe diferite teme, teatru, dans popular, activități extrașcolare, sport, activități de împădurire.

– În luna aprilie ne-am pregătit cu activități care să ne aducă mai aproape de sărbătorile pascale, atât pentru tineri cât și pentru întreaga comunitate.

– În luna mai am organizat una din cele mai reușite ediții ale Festivalului de dansuri populare „Vandorcsizma”, ajunsă la a 15-a ediție în. Activitățile acestei ediții a festivalului au fost organizate în așa fel încât oricine să își găsească locul. Printre acestea amintim faptul că pe tot parcursul festivalului a avut loc un târg de produse tradiționale, activități pentru copii, prezentare de iurtă (corturi și pavilion), tir cu arcul, prezentarea vieții din sec. al X-a. Pasionații de gastronomie s-au putut bucura de concursul de gătit gulaș, iar la finalul acestuia am reușit să împărțim peste 1500 de porții de gulaș. După spectacolele de dansuri populare ale formațiilor venite din diferite județe și chiar din străinătate, participanții s-au putut bucurași anul acesta de un concert al formației Republic din Ungaria, formație consacrată de peste 25 de ani în viața muzicală a comunității. Numărul participanților la acest eveniment a atins 4000 de persoane.

Tabără de înot

– Peste 70 de tineri din județul Sibiu (Mediaș, Sibiu, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Șelimbăr, Șmig) au participat în perioada 23-29 iulie 2017 “Tabăra de înot” (organizat în cadrul proiectului Europa Minorităților ediția a VII-a) desfășurat în localitatea Vlăhița, în Campingul Napsugár. Diferite activități sportive, de înot și de dezvoltare a personalității au făcut parte din programul taberei.

Program gratuit

– În perioada 2 mai – 15 iunie, am venit în întâmpinarea părințiilor, ai căror copii sunt înscriși la școala generală Báthory István din Mediaș cu un program pilot de „școală după școală” – Clubul Piticilor. În cadrul acestui proiect pilot 10 elevi au beneficiat în mod gratuit de o masă caldă, rezolvarea temelor și activități de recreere, de timp liber, de dezvoltare a personalității și a lucrului în echipă. La finalul programului, am considerat că este un proiect important, iar până în septembrie am reușit să atragem fonduri nerambursabile pentru finanțarea acestui proiect pe plan local. Din 11 septembrie până în prezent avem un număr de 50 de elevi beneficiari ai acestui program, în mod gratuit supravegherea acestora fiind realizată de cinci angajați ai asociației. Considerăm că responsabilitatea de a îi pregăti pe acești tineri pentru viață, pentru un viitor mai bun, ne revine și ne dăm toată silința să reușim în această provocare. În momentul de față suntem în discuții și cu alte organizații de și pentru tineret din România, pentru a ridica acest proiect la nivel național, iar unul dintre elementele importante din această ecuație este partea financiară, intenția noastră este să menținem gratuitatea acestui program.

Mediaș 750

– În luna august am participat la organizarea festivităților de comemorare, sărbătorire a 750 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Mediaș, responsabilitățile noastre în cadrul acestui proiect au fost cele privind comunicarea online a evenimentelor organizate cu acest prilej.

– În luna septembrie ne-am mărit echipa cu un bursier din Ungaria, prin Programul Petőfi Sándor. Bursierul este trimis pentru a ne ajuta, a ne înlesni munca de zi cu zi, timp de nouă luni de zile.

– La începutul anului școlar i-am întâmpinat pe elevii clasei zero cu un mic pachet conținând cărți, rechizite școlare și fructe.

Zilele Culturii Maghiare

– Zilele Culturii Maghiare din județul Sibiu ajunsă la a XIX-a ediție este una din cele mai mari proiecte organizate de asociația noastră. Prin organizarea acestei serii de evenimente dorim să accentuăm importanța păstrării tradițiilor și a moștenirii culturale maghiare, invitând și pe această cale pe dragii noștri cititori la cea de a XIX-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare din județul Sibiu.

-Cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, UTDM Mediaș le-a pregătit copiilor o surpriză aducându-l pe Moș Nicolae la copiii de la Școala Generală “Báthory István”, grădinița Bucuria Copiilor, casa de tip familial Adolf Kolping și la Asociația CulturalăGyöngyvirag, Moșul împărțind aproximativ 200 de pachete.

Evenimente de Crăciun

– La fel ca în anii precedenți,sceneta ecumenică de Crăciun a adus în rândul comunității maghiare din Mediaș bucurie în ajunul Crăciunului. Această scenetă a fost organizată de asociația noastră în ultimii cinci ani în colaborare cu bisericile romano-catolice, reformate și unitariene din județul Sibiu. Sceneta de anul acesta a fost prezentatăîn datade 23 decembrie în sala Traube Mediaș. La acest proiect au participat aproximativ 40-50 de voluntari/tineri, iar numărul beneficiarilor este anual între 500-1000 de persoane, în funcție de locațiile alese.

Colaborare bună

Asociația Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș este în strânsă colaborare cu toate asociațiile, fundațiile și bisericile din județ și cu foarte multe instituții, asociații și fundații din țară și din străinătate.

,,Toate acestea au fost organizate pentru comunitatea din județul Sibiu și pentru Mediaș,pentru a oferi un an bogat în evenimente culturale, sportive, religioase și de tineret. A fost un an lung și obositor dar unul de succes, pentru care mulțumim tuturorpartenerilor, sponsorilor, colaboratorilor și nu în ultimul rând tinerilor voluntari care ne-au fost alături în organizarea acestor evenimente cultural-educative, fără de care nu arfi fost posibilă atingerea scopului dar și acumularea multor amintiri frumoase în anul 2017”, a adăugat Balázs Botond, președinte UTDM Mediaș.

Banner EximTur