Acasă Nova TV

Băut şi fără permis a lovit o maşină pe strada Avram Iancu

932
DISTRIBUIȚI

Un bărbat băut şi fără permis de conducere a lovit o maşină pe strada Avram Iancu.

Accidentul s-a petrecut vineri seara în jurul orei 22:00 în municipiul Mediaş. Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Alba, a condus un autoturism pe strada Avram Iancu. La intersecția cu strada Dealului, pe fondul lipsei de experiență în conducere și al conducerii sub influența alcoolului, a pierdut controlul direcției de deplasare. Acesta  a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar. Din eveniment au rezultat doar pagube materiale.

,,În urma verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere. La testarea alcoolscopică rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Pe numele proprietarului autoturismului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, Copșa Mică, aflat în autoturism în momentul producerii evenimentului, a fost întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.

Foto: arhivă

Banner EximTur