Acasă Nova TV

Medieşean depistat în trafic cu un transport ilegal de alcool | VIDEO

1534
DISTRIBUIȚI

Un medieşean a fost depistat de poliţişti, în timp ce transporta 300 de litri de alcool, fără documente legale.

În cursul zilei de sâmbătă, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Târnăveni au oprit în trafic, în localitatea Gănești, judeţul Mureş, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din Mediaş, judeţul Sibiu. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul transporta 300 de litri de lichid cu miros puternic de alcool. Acestea se aflau în recipiente de plastic, fără a avea aplicate etichete de marcaj fiscale. Cantitatea de alcool a fost confiscată. Totodată au fost luate probe pentru a fi trimise Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de la investigarea criminalităţii economice au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Codului Fiscal. Este vorba de infracţiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.

Foto&Video: Poliţia Română

Banner EximTur