Acasă Sport

Abonamente la meciurile Gazului Metan | De la carduri personalizate gratuite la 1.000 Euro la Lojă

440
DISTRIBUIȚI

Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaş va pune la dispoziţia fanilor pentru sezonul competiţional care va debuta la jumătatea lunii iulie, mai multe tipuri de abonamente, adaptate la posibilităţile financiare ale acestora.

Astfel, fanii vor putea opta pentru unul dintre tipurile de abonament disponibile la meciurile din sezonul 2017-2018 (Liga 1, Liga 3 şi Cupa României).

  1. gratuit – un card personalizat care se va distribui pentru un număr de 1.000 persoane care vor putea viziona meciurile din întreg sezonul de la Tribuna 2. Cardurile reprezintă rezultatul direct al unui parteneriat încheiat de către Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaş cu o companie austriacă, Cashback World, o comunitate cu peste 60.000 de firme partenere şi mai bine de 6 milioane de cumpărători în 47 de ţări.  Cardul personalizat CS Gaz Metan Mediaş va aduce avantaje atât utilizatorilor cât şi clubului. Astfel, prin intermediul cumpărăturilor de zi cu zi la partenerii Cashback World, aceştia vor primi înapoi un procent din banii cheltuiţi, iar un alt procent va merge către club, care îl va folosi pentru buna desfăşurare a activităţii Centrului de Copii şi Juniori. Aceste carduri vor fi disponibile după data de 5 iulie la sediul clubului.
  2.   1.000 euro la Lojă;
  3.   500 euro la Sectorul VIP. Pe lângă accesul în tribună, cei care achiziţionează acest abonament vor beneficia şi de protocol la fiecare meci (apă, suc, ceai, cafea, fructe etc.).
  4.   300 euro la Tribuna Oficială;
  5.  200 euro la Tribuna I;
  6.  100 euro la Tribuna II.

Deţinătorul cardului menţionat la punctul 1 se va prezenta cu acesta şi actul de identitate personal cu cel puţin 48 de ore înaintea fiecărei partide la sediul clubului pentru a intra în posesia biletului – cu valoare 0 lei – de intrare la meci.

Abonamentele se vor pune în vânzare după data de 5 iulie.

Prețul biletelor pentru partidele din noul sezon competițional va varia în funcție de meci. Acesta va fi cuprins între 5-50 lei.

Banner EximTur