Scandal la Ighișul Nou | 2 familii s-au bătut între ele, iar apoi cu polițiștii

2333
DISTRIBUIȚI

Joi seara a fost scandal în satul aparținător Ighișul Nou.

În jurul orei 20:30, două familii de romi s-au luat la bătaie între ele pe fondul unor conflicte mai vechi. La fața locului au intervenit polițiștii, iar scandalul a fost pe moment aplanat.

Conform unor surse neoficiale, după circa o oră și jumătate, bătaia a reînceput, de această dată fiind mai multe persoane implicate. Pe lângă polițiștii medieșeni, a intervenit și Serviciul de Acțiuni Speciale al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Doi polițiști și unul dintre cei care s-au luat la bătaie au fost răniți, însă nimeni nu a necesitat internarea în spital. 

Conform reprezentanțiilor IPJ Sibiu, în prezent se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri, ancheta continuând în vederea identificării tuturor celor implicați și aplicarea măsurilor legale în consecință.

Banner EximTur