Acasă Sibiu

Sondaj judeţul Sibiu | Klaus Iohannis şi PNL rămân pe primul loc în topul încrederii

341
DISTRIBUIȚI

Cu trei luni înainte de alegerile parlamentare, liberalii sibieni au dorit să afle percepţia locuitorilor din judeţul Sibiu, faţă de clasa politică locală şi naţională.

PNL Sibiu a făcut public vineri, rezultatele unui sondaj comandat și realizat de firma SC NOVEL RESEARCH SRL în perioada 27 august – 5 septembrie, în județul Sibiu. În privința popularității politicienilor locali Raluca Turcan este pe primul loc, iar liderul PSD, Ioan Cindrea, ocupă locul secund. Sondajul de opinie a fost realizat între 27 august și 5 septembrie pe un eșantion de 1.164 de persoane din județul Sibiu. Sondajul are o marjă de eroare de plus – minus 2,9 la sută.

La nivel naţional capitolul favorabilitate personalități politice, cel mai bine stă Klaus Iohannis. 62% dintre respondenți spun că au o părere bună/foarte bună, 15% nici bună, nici proastă, iar 20% spun că au o părere proastă. Premierul Dacian CIoloș e susținut de 48% dintre sibieni. 16% nu au o părere formată, iar 24% au o părere proastă.

sondaj-pnl-sibiu-national

La nivelul judeţului Sibiu, dacă acum s-ar organiza alegeri, 42 la sută din persoane ar pune ştampila pe PNL în timp ce PSD-ul ar contoriza 31 la sută din opţiunile electoratului. FDGR-ul, PMP și ALDE ar mai fi partidele care ar face pragul electoral în preferințele de vot.

La nivelul judeţului Sibiu, în clasamentul încrederii în persoane publice cu activitate în judeţ, 43% dintre sibieni au o părere bună legată de liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan iar 36% au încredere în Ioan CIndrea. Christine Thellman se clasează pe locul cinci, în timp ce liderul PSD Mediaş, Viorel Arcaş, pe locul opt.

La nivelul Partidului Naţional Liberal, organizaţia judeţului Sibiu, în privința popularității membrilor partidului, înscrişi în competiţia internă pentru Parlamentul României, actualul lider al partidului, Raluca Turcan are 43 la sută din preferințele celor 1.164 de persoane participante la sondajul de opinie comandat. Deputatul Mircea Cazan ocupă locul secund cu 28 la sută, iar pe trei se află Christine Thelmann, cu 21 de procente.

sondaj-pnl-sibiu-personalitati-publice-liberale

Banner EximTur