Acasă Nova TV

Bărbat din Buzd depistat cu mașina neînmatriculată și cu un număr fals

455
DISTRIBUIȚI

Un bărbat din Buzd a fost depistat în trafic cu mașina neînmatriculată și cu un număr fals.

În data de 8 septembrie, în cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, în vederea prevenirii accidentelor rutiere, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Brateiului din municipiul Mediaș.

,,În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că autoturismul,  condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în satul Buzd, este neînmatriculat și are aplicat număr fals de înmatriculare.

Cercetările în acest dosar sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile public e unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare” se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu.

 

Foto: arhivă

Banner EximTur