Primari de meserie | Edilii din judeţul Sibiu care vor mandatul 4, 5 sau 7

933
DISTRIBUIȚI

În multe localităţi din judeţul Sibiu rezultatul alegerilor locale din luna iunie este oarecum previzibil. Câţiva edili se pregătesc de al patrulea, al cincilea sau chiar al şaptelea mandat.

Toader Roman, primarul comunei Blăjel, are 60 de ani şi se pregăteşte să intre în cursa electorală pentru cel de-al şaptelea mandat. Absolvent al Facultăţii de Drept din Sibiu, Roman a câştigat primul mandat ca independent, pe al doilea pe listele APR şi din 2003 a trecut la PSD. ”Am câştigat până acum 6 mandate, oamenii m-au votat de fiecare dată pentru că am fost cinstit cu ei, nu i-am minţit”, explică primarul, care spune despre ”meseria” lui că este una ”foarte grea”.

Dorin Magda este un alt primar cu vechime în judeţul Sibiu, şi va intra în luptă pentru cel de-al patrulea mandat în fruntea comunei Cârţişoara. În vârstă de 40 de ani, Magda a absolvit două facultăţi, Silvicultură şi Inginerie Economică şi Dezvoltare Rurală, şi a fost membru PDL iar acum, după fuziune, PNL. ”Oamenii m-au votat în primul rând pentru că am făcut investiţii, lucrări care trebuiau făcute la şcoli, primărie, drumuri, am clarificat problemele de fond funciar”, explică edilul. La fel ca şi colegii săi, spune că munca în fruntea localităţii nu este deloc simplă. ”Deloc uşoară nu-i ”meseria” asta, la legile pe care le avem noi şi la tulburările din ţară. Ar fi mult mai uşor dacă ar fi Parlamentul altfel, cu mult mai capabil”, spune edilul.

Citeste mai mult pe Adevărul De Sibiu

Banner EximTur
  • Nicu

    Tulai Doamne,auzi la el: cinstit si nu a mintit! Ai grija ca Cel De Sus nu doarme!!!!!