Acasă Interviul ALTFEL

Interviu ALTFEL cu fotograful Vlăduţ Tiut

975
DISTRIBUIȚI

Vlăduţ Eugen Tiut are 21 ani şi locuieşte în Mediaş.

Este pasionat de fotografie și încearcă să exprime prin cadrele sale ceva unic, în stilul său propriu. Cu timpul a realizat că valoarea unei fotografii este influențată foarte mult de emoția pe care o transmite.

1. Ce te-a atras la arta fotografiei?
Intrucat am inceput sa fotografiez de la o varsta frageda, nu as putea spune exact ce anume m-a atras spre arta fotografiei. Cred ca totul a venit de la sine si a decurs in mod progresiv pana cand am fost intr-adevar convins ca asta vreau sa fac pe viitor.

2.Cum si cand ti-ai inceput cariera in acest domeniu?
De mic am fost incantat de fotografie, indiferent ca subiectul a fost un lac, o cladire sau o persoana. La varsta de aproximtativ 10, 11 ani am avut primul meu aparat foto. E vorba de un aparat compact Benq, nu foarte performant. Apoi, la 14 ani, parintii mi-au cumparat un DSLR Sony Alpha a-350. Ei bine, cam in acel moment mi-am dat seama ca as vrea sa continui in acest domeniu. Am inceput cu peisaje, dar incet, incet, mi-am dat seama ca imi place sa fotografiez oameni. De ce? Din doua motive.
1)Un peisaj te poate face sa spui “wow”. Dar o fotografie cu un zambet larg, un sarut scurt sau o simpla tinere de mana trezesc sentimente!
2)Fotografiile de eveniment sunt speciale pentru ca poti imbina toate tipurile de fotografie: fotoreportaj, fotografie de peisaj, fotografie de portret si chiar de arhitectura.
Asa ca m-am indreptatat spre aceasta ramura. Apoi la varsta de 20 ani, am investit intr-o aparatura foto mai performata pentru a satisface cerintele actuale.

3.Dupa parerea ta, care e cea mai importanta calitate a unui fotograf?
In opinia mea, pentru un fotograf de eveniment sunt absolut necesare doua calitati: interactionarea cu oamenii si creativitatea. Intrucat la asemenea evenimentele participa, in general, oameni multi, faptul de a vorbi cu ei, de a le spune cum sa se stea in fotografii si, uneori, de a destinde atmosfera printr-o gluma, e foarte important. Cat despre creativitate, cred ca aceasta conteaza in proportie de mai bine de 70% intr-o poza. Chiar daca e luminata bine, are o compozitie corecta si culori frumoase, daca intr-o fotografie nu incerci sa aduci ceva nou, aceasta va fi plictisitoare.

4.Pe langa fotografie, ce alte pasiuni mai ai?
Printre pasiunile mele se numara schiatul, calatoriile si muntele. Pe langa aceasta imi place foarte mult sa petrec timp cu prietenii mei si sa fiu inconjurat de oameni.

5.Cine e modelul tau in viata?
Parintii mei, care mereu mi-au fost alaturi. Iar pe plan profesional, nu as putea spune ca am un model. Incerc sa iau de la fiecare fotograf ceea ce imi place si ulterior sa adaptez asta la stilul meu foto.
Ce anume ai schimba la oamenii din jurul tau?
Un proverb celebru spune: “Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume”. Asa ca incerc sa schimb la mine ce e gresit si sa nu ma concentrez la defectele celorlalti. Cu toatea acestea, mi-as dori ca oamenii sa se respecte mai mult indiferent de varsta, rasa, religie, nationalitate sau de statutul social. Sa incercam sa fim mai buni unii cu altii si sa avem o gandire mai pozitiva. Si, nu in ultimul rand, imi doresc foarte mult ca oamenii sa aiba mai multa grija de pamant si sa protejeze natura.

Interviu realizat de Silvia Sas.

Foto: Facebook|Vladut Tiut

Banner EximTur