Acasă Revista Presei

Fiscul monitorizează vânzările de pe olx.ro, okazii.ro și lajumate.ro

408
DISTRIBUIȚI

Inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) monitorizează activitatea platformelor specializate de vânzări online, iar persoanele fizice care vând constant pe astfel de platforme trebuie să se înregistreze la autoritățile fiscale, scrie Digi24.

În plus aceștia mai au obligația de a depune declarația pe venit şi să achite impozite şi contribuţii, însă doar dacă intenționează să desfășoare această activitate în mod „regulat ți continuu”, cu scopul de a obține venituri, potrivit specialiștilor în taxe de la EY Romania.

„Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) monitorizează activitatea de comerţ electronic a magazinelor online şi a platformelor specializate de vânzări. De asemenea, inspectorii DGAF investighează activitatea utilizatorilor care desfăşoară activităţi comerciale fără a respecta prevederile legale privind înregistrarea la Registrul Comerţului şi la autoritatea fiscală competentă, precum şi cele referitoare la declararea veniturilor realizate, în vederea plăţii obligaţiilor fiscale aferente”, a răspuns ANAF unei solicitări  wall-street.ro.

„În cazul în care o persoană fizică intenţionează să desfăşoare această activitate de vânzare pe platformele specializate în mod regulat şi continuu în scopul de a obţine venituri, atunci respectivă persoană are mai multe obligaţii, printre care: să se autorizeze pentru desfăşurarea activităţii de comerţ prin intermediul internetului, să se înregistreze la organul fiscal unde îşi are domiciliul fiscal, să depună declaraţia de venituri estimativă şi declaraţia anuală, să facă plăti trimestriale de impozit pe venit anticipat şi anual”, a declarat Ioana Iorgulescu, director executiv Impozite Indirecte la EY România.

Sursa: Digi24

Banner EximTur