Acasă Sport

Încă 3 puncte de la Gavra| Gaz Metan – FC Braşov 2-1

619
DISTRIBUIȚI

Gaz Metan a bifat al treilea succes consecutiv în 2016.

Formaţia lui Leo Grozavu a câştigat cu scorul de 2-1 confruntarea disputată pe teren propriu cu FC Braşov. Ca şi la Râmnicu-Vâlcea, atacantul Cristian Gavra a fost omul meciului. Acesta a marcat ambele goluri ale formaţiei sale.

Gaz Metan a avut şansa de a deschide scorul încă din prima repriză, atunci când în minutul 17 Alex Munteanu a scăpat singur cu portarul advers însă a trimis puţin pe lângă poartă. Primul gol a venit în minutul 61. Cristian Gavra a preluat o minge la marginea careului de şaisprezece metri şi a şutat în vinclul porţii lui Căucă. 

Peste doar cinci minute, Alex Munteanu a scăpat singur cu portarul însă acesta a respins cu piciorul în corner. Imediat acelaşi jucător a trimis mingea în bara transversală din şase metri, pentru ca peste alte zece minute să vadă al doilea galben şi implicit cartonaşul roşu.

În zece oameni tot Gaz Metan a marcat în minutul 78. Coşereanu a pătruns foarte bine pe stânga, a pasat în careu pentru Gavra care a driblat un adversar şi a marcat pentru 2-0. 

Braşovul a redus din diferenţă peste alte trei minute. Rusu a fost faultat în careu de Albuţ, s-a acordat penalty, iar Matei a transformat. Oaspeţii au forţat egalarea însă reduta Gazului a rezistat până în final.

Banner EximTur