Acasă Revista Presei

Pe minus | Populaţia rezidentă a României a ajuns la nivelul din 1966

178
DISTRIBUIȚI

Populaţia României a scăzut constant în ultimii ani, ajungând ca în anul 2014 să se mai înregistreze sub 20 de milioane de locuitori, ceea ce face ca populaţia rezidentă a ţării să fie la nivelul anului 1966, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

El a atras atenţia că România nu poate menţine nivelul actual al populaţie.

INS a lansat, joi, Anuarul Demografic al României, document care conţine o serie de date statistice cu privire la numărul şi structura demografică a populaţiei, precum şi la mişcarea ei naturală (naşteri, decese, căsătorii, divorţuri) şi migratorie.

INS: România nu poate menţine nivelul actual al populaţiei. Anual dispar două oraşe mici

România nu poate asigura menţinerea populaţiei la 19 milioane de locuitori într-un orizont de timp, având în vedere că prin reducerea populaţiei rezidente dispar anual cam două oraşe de nivel mic, a declarat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Stastică, Tudorel Andrei.

Astfel, numai în anul 2014 populaţia a scăzut cu 80.000 de oameni, cărora li se adăugă şi alţi 40.000 de cetăţeni care au migrat.

În documentul lansat joi de către Institutul Naţional de Statistică se mai arată că evoluţia structurii populaţiei pe grupe mari de vârstă arată amploarea fenomenului de îmbătrânire demografică a populaţiei.

Astfel, dacă în 1970 grupa de vârstă 65 de ani şi peste reprezenta 8,6% din totalul populaţiei, în 2014 această pondere este de aproape două ori mai mare (15,1%), în timp ce ponderea copiilor cu vârstă mai mică de 15 ani, care în 1970 depăşea un sfert din totalul populaţiei (25,9%), a scăzut semnificativ, la numai 14,9% în 2014.

Anuarul demografic al României mai arată de densitatea cea mai mare a populaţiei se regăseşte în judeţele care conţin polii de creştere economică, respectiv Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Bucureşti, aceştia reprezentând puncte de atacţie pentru forţa de muncă.

Articol apărut pe MediaFax

Banner EximTur