Acasă Nova TV

Ioan Horoba a fost suspendat din funcția de președinte la Gaz Metan

1351
DISTRIBUIȚI

Președintele celor de la Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, are mari probleme, anunţă Gazeta Sporturilor.

În urma unui control intern, acesta a fost anunțat de către Comitetul Director al clubului medișean că va fi suspendat din funcția de președinte pentru următoarele 3 luni!

Au fost găsite nereguli mari, iar lui Horoba i s-a suspendat postul și activitate în cadrul clubului de fotbal. Acesta nu va mai avea drept de semnătură, toate atribuțiunile pe care le avea fiind suspendate în acest moment pînă la începutul lunii aprilie!

Totul a fost ținut secret de către Consiliul Director, dar cei din cadrul echipei au vorbit despre problemele lui Horoba„, dezvăluie sursele GSP.RO.

Contactat de reporterii GSP, Ioan Horoba, a evitat să vorbească pe marginea acestui subiect: „Sînt povești, domnule! Numai zvonuri, lansate de unii care vor să-mi facă rău. La revedere!”.

ACTUALIZARE – Comunicatul clubului Gaz Metan

În urma auditului anual făcut la Clubul Gaz Metan Mediaş, s-a dispus suspendarea din funcţie a preşedintelui Ioan Horoba până la clarificarea unor aspecte ce ţin de o posibilă situaţie de conflict de interese.
În perioada următoare va fi realizată o verificare de către o casă de avocatură specializată care să emită un punct de vedere avizat. Până în momentul în care se va lămuri acest aspect, Clubul Gaz Metan va fi reprezentat de către Directorul General Adjunct Iosif Biro.

Banner EximTur