Acasă Sport

Gaz Metan începe vineri returul acasă cu BC Mureş | VEZI amănunte

114
DISTRIBUIȚI

Gaz Metan debutează vineri seara în returul de campionat.

Formaţia pregătită de Mihai Popa şi Dan Popa va întâlni pe teren propriu Baschet Club Târgu-Mureş, una dintre forţele campionatului. Cu o singură victorie şi zece eşecuri în tur, alb-negri au mare nevoie de un rezultat pozitiv în confruntarea din Sala Sporturilor.

În condiţiile în care nu există pauză între turul şi returul campionatului, gaziştii vor juca mâine seară pe teren propriu cu vicecampioana din sezonul trecut, Baschet Club Târgu-Mureş. Va urma apoi o deplasare foarte grea la Cluj-Napoca, iar apoi va veni la Mediaş reprezentanta României din acest sezon al Europe Cup, Energia Târgu-Jiu.

Pentru a se salva de la retrogradare, singurul obiectiv rămas în acest moment, alb-negri trebuie să regăsească drumul spre victorie, în caz contrar fiind practic condamnaţi să părăsească prima scenă a baschetului românesc.

Partida dintre Gaz Metan şi Baschet Club Târgu-Mureş se va disputa vineri seara începând cu ora 18:00 în Sala Sporturilor din municipiul Mediaş.

Foto: pressalert.ro

Banner EximTur