Acasă Sport

Criză fără sfârşit | Gaz Metan a pierdut şi la Cluj-Napoca

113
DISTRIBUIȚI

Gaz Metan a ajuns la 12 eşecuri în 13 etape de camponat.

Marţi seara, formaţia pregătită de Mihai Popa şi Dan Popa a evoluat la Cluj-Napoca, într-o etapă intermediară a Ligii Naţionale de Baschet. Ca şi în partida precedentă, gaziştii au avut benzină doar pentru o repriză. Clujenii au câştigat primele zece minute ale confruntării cu 16-13, însă alb-negri au reuşit acelaşi scor în sfertul al doilea, astfel că la pauza mare s-a consemnat egalitate.

A urmat apoi acelaşi sfert trei fatidic, în care gaziştii au avut o nouă cădere, iar gazdele s-au desprins la zece lungimi. Ultimele zece minute nu au mai adus nimic notabil, iar Universitatea Banca Transilvania Cluj-Napoca s-a impus cu scorul de 78-62 şi a administrat Gazului a douăsprezecea înfrângere în campionat.

Foto: pressalert.ro

Banner EximTur