Acasă Nova TV

TSTV: Curățenia de vară-toamnă din PNL

271
DISTRIBUIȚI

Copreședintele PNL Sibiu, Mircea Cazan a anunțat la Turnul Sfatului TV că nu toți primarii PNL trebuie să stea liniștiți în perspectiva alegerilor de anul viitor. Liberalul a vorbit şi despre deputatul Gheorghe Roman dar şi despre o eventuală candidatură a acestuia din partea PNL la Primăria Mediaş.

Mircea Cazan a anunțat că până în luna septembrie se va încheia evaluarea filialelor locale ale organizației sibiene a liberalilor. Cazan susține că până atunci, toți membrii partidului pot completa o cerere în care precizează că doresc să candideze pentru o anumită funcție la alegerile locale sau la cele parlamentare de anul viitor. Mircea Cazan a făcut aceste declarații în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV. ”Suntem în stadiul în care strângem semnăturile pentru cei care vor să candideze. Există o procedură foarte clară, se face o cerere, există etape. Probabil în luna septembrie se vor clarifica aceste candidaturi. Noi plecăm într-o competiție în care din cele 64 de primării, avem 30. Nu înseamnă că în toate aceste 30 stăm foarte bine. Facem analize și acolo unde gândim că poate nu stăm foarte bine și trebuie să facem ceva”, a declarat Cazan.

Copreședintele PNL Sibiu susține de asemenea că nu toți primarii în funcție vor avea garantat o candidatură la alegerile de anul viitor. ”E posibil ca o localitate sau două, în care avem primar, să fie reanalizată. E posibil”, a precizat liberalul.

”În Sibiu, dublăm numărul consilierilor”

Legat de Primăria Sibiu, Mircea Cazan nu este atât de ferm cu privire la un candidat al partidului, așa cum a fost în urmă cu două săptămâni copreședintele Alina Gorghiu, însă speră la mai mult în Consiliul Local. ”Față de ultimii 10 ani, acum avem un număr dublu de consilieri. Dacă vrem, ne-am dori să ne dublăm pentru 2016 numărul actual de consilieri”, a precizat Cazan. Posibil candidat la Primăria Municipiului Siibu? ”Virgil Popa poate fi un candidat bun. Este viceprimar a lucrat foarte bine cu domnul Iohannis, poate duce mai departe aceste proiecte cu succes”.

”Gheorghe Roman are voturi în spate”

Despre fostul social-democrat Gheorghe Roman, Mircea Cazan nu are decât cuvinte de laudă. Este un om politic curajos. ”Una e să vrei și să ai curajul să spui că nu vrei și alta e să vrei și să n-ai curajul să vorbești”, a caracterizat liberalul bărbăția deciziei lui Roman de a-și da demisia din PSD și de a vota moțiunea de cenzură propusă de liberali. ”Eu am discutat cu el pentru moțiune, nu neapărat să intre în PNL, ci pentru moțiune. Dar nu am discutat numai cu dânsul, am discutat și cu alți parlamentari de Sibiu, am discutat și cu alți parlamentari, în special cu cei din Ardeal, pentru că avem noi o afinitate, ne întâlnim pe drum mai des, vorbim, comunicăm. O parte din ei au spus că ne susțin, alții că nu, dar domnul Roman a fost primul dintre cei care au votat moțiune care au avut curajul să spună «da». (…) Dânsul și-a dat demisia din PSD este deputat independent, afiliat grupului PNL. El este independent, dar vine la grupul nostru ca să nu fie singur”. Legat de viitorul său politic, Cazan crede că acesta va fi alături de liberali. ”Ce se va întâmpla din toamnă încolo… Cred că domnul Roman va urma toate procedurile pe care le avem noi în partid, este din Mediaș, cred că va avea o discuție cu colegii noștri din Mediaș și dacă va vrea să vină, va trece toate etapele. El trebuie apreciat pentru că în calitate de independent el a avut un rezultat foarte bun la nivel de Mediaș. Faptul că a venit afiliat la noi, am recunoscut tot timpul că e un lucru foarte bun pentru noi pentru că are în spate voturi nu ca reprezentant al unui partid. (…) El trebuie să aibă o discuție cu colegii noștri din Mediaș, dar dacă el se decide să vină în PNL, se hotărăște să candideze pentru Primăria Mediaș, trebuie să facă o procedură la fel ca alții. Să nu ne gândim gata, a venit în partid el va fi candidatul. Poate vor fi mai mulți din care urmează să alegem. Va fi o procedură. Sub noua lege, cu noul cod electoral pentru candidatură ai nevoie de un număr de semnături”, a mai spus Mircea Cazan.

ARTICOL COMPLET: AICI

Banner EximTur