Acasă Nova TV

Părăsește pe Gaz Metan după patru ani și jumătate | A SEMNAT

18
DISTRIBUIȚI

  Atacantul Dan Roman a anunțat că nu va mai evolua pentru Gaz Metan Mediaș din sezonul următor, el urmând să joace la formația FC Botoșani.

Dan Roman, 29 ani de ani, a marcat 17 goluri pentru Gaz Metan în patru ani și jumătate.

Mai sînt trei meciuri, după care o voi lua pe alt drum. Îmi doresc să plec cu capul sus, adică să salvăm formația. Eu, unul, am făcut tot ceea ce a depins de mine ca să ajut echipa.
Au fost patru ani și jumătate superbi, dar va urma o nouă etapă în cariera mea. Ne-am ajutat reciproc, eu și clubul. Gaz Metan va rămîne mult timp în inima mea. Oricum, pe final de sezon, voi da totul, sută la sută, pentru Mediaș, nu sînt obișnuit altfel”, a spus Dan Roman, citat de Dolce Sport.

Banner EximTur