Acasă Nova TV

Șofer din Mediaş condamnat la închisoare pentru dare de mită | A încercat să îmbuneze un polițist cu 150 de lei

26

radar Un şofer din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost condamnat de Tribunalul Alba la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe un termen de doi ani, după ce a încercat să îi ofere unui poliţist 150 de lei pentru a-l determina să nu îl sancţioneze după ce a efectuat o manevră de depăşire interzisă.

Un bărbat de 35 de ani a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei, care a fost admis, recent, de Tribunalul Alba, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES de Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.

În timp ce acţiona cu aparatul radar pe DN 14B pe un sector de drum unde efectuarea manevrei de depăşire era interzisă, un echipaj al Poliţiei Oraşului Teiuş a procedat la oprirea unui autoturism al cărui şofer nu a respectat regulile de circulaţie. La solicitarea documentelor, conducătorul auto a încercat să-i ofere poliţistului o sumă de bani pentru a-l determina să nu îl sancţioneze şi să nu îi reţină permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Poliţiştii au sesizat despre această încercare de mituire procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, care au procedat la delegarea ofiţerilor din Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba pentru realizarea prinderii în flagrant şi efectuarea altor acte de urmărire penală. Ulterior, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce oferea poliţistului, în biroul Compartimentului Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Teiuş, suma de 150 de lei. (Vocea Transilvaniei)

Banner EximTur