Acasă Nova TV

Scrisoarea unei ardelence către România: „Ce reprezintă pentru tine Transilvania în afara unui uger bogat în lapte?”

554

Angela Tocilă Angela Tocilă, fondator al site-ului politicstand.com, scrie, într-o „scrisoare către România”, că „Transilvania nu există pentru guvernele României decât ca o zonă geografică marcată cu $ și este pomenită în rare ocazii în care descinde prințul Charles la casa lui săsească”.  Mai mult, în aceeaşi scrisoare, Angela Tocilă recunoaşte că, din cauza politicienilor dâmboviţeni, a ajuns să se simtă „ca un copil abandonat de mamă„.

După cum punctează de la început, semnatara „scrisorii” îşi expune gândurile fără patimă, răutate şi încrâncenare, dar e fermă atunci când vine vorba de independenţa teritorială a Transilvaniei: „aș spune cel mai răspicat <<DA>> posibil, fără ezitări, fără să stau o secundă pe gânduri„.

„Transilvania există prin Sibiu – capitală culturală, Sighișoara de Halloween, Cluj prin Emil Boc, și Timișoara prin țiganii care ocupă centrul orașului, ea există prin procesiunile religioase catolice și eventual, prin folclor. Transilvania mai este pomenită ocazional, vara sau de sărbători, când se-ntorc în țară ”căpșunarii” prin vămile vestice. Atât reprezentăm noi, transilvănenii pentru România, și nimic mai mult. Statistic, suntem parte a țării, faptic, suntem un teritoriu. Românilor de dincolo de Carpați le place accentul nostru, pălinca noastră, afumăturile și gulașul nostru, care nu e chiar al nostru, e al ungurilor. Românilor de dincolo de Carpați le plac și unguroaicele noastre, dar nu le plac ungurii. Le plac locurile noastre dar noi,transilvănenii, nu le suntem pe plac pentru că suntem mai țepeni, mai liniștiți, mai echilibrați și n-avem gura mare. N-avem pic de <<vrăjeală>> în noi, cum spunea cineva din București. Suntem lenți, zic ei, reacționăm mai târziu decât ar trebui”, scrie Angela Tocilă.

Produse evoMAG.roÎn scrisoare, Angela Tocilă se întreabă cum ar trebui să se simtă transilvănenii când politicienii fac toate eforturile pentru ca zona să fie aliniată cu restul ţării în sărăcie. „De ce autostrada Transilvania a fost abandonată atâta vreme cât este evident că ar lega România de Occident, ceea ce ar contribui la dezvoltarea econimică a țării întregi, dar s-au făcut autostrăzi care să lege Bucureștiul de mare vara, și de munte iarna ? Ține cineva cont din conducerea de la București de sensibilitățile noastre, de caracterul regional, de felul nostru de a fi și de modul nostru de a gândi și vedea evidența ? Veți spune că suntem reprezentați prin senatori și deputați pe care i-am ales noi, ceea ce e perfect adevărat, numai că, odată ajunși în capitală se pervertesc , se alătură majorității și uită că sunt ardeleni, devin oameni politici”, mai notează orădeanca.

„Dragă Românie, ce reprezintă pentru tine Transilvania în afara unui uger bogat în lapte?”

Scrisoarea INTEGRALĂ poate fi citită: AICI

Banner EximTur