Acasă Nova TV

Acţionarii DAFORA resping dizolvarea | Acţiunile cresc cu 3% pe bursă

28
DISTRIBUIȚI

Gheorghe Călburean  Acţionarii firmei de foraj Dafora Mediaş (DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, au decis continuarea activităţii firmei, cu vânzarea activelor care nu ţin de activitatea curentă, în contextul în care activul net a scăzut până la un nivel la care legea societăţilor comerciale cere dizolvarea.

Decizia acţionarilor, luată în AGA din 5 august, vine în contextul în care compania a raportat anul trecut pierderi de peste 145 mil. lei (32,5 mil. euro) iar capitalurile proprii ale companiei au ajuns la -50,95 mil. lei, ceea ce înseamnă că datoriile companiei sunt mai mari decât activele contabile.

Pe lista bunurilor care vor fi înstrăinate se află un imobil plus teren de 680 metri pătraţi situat într-o zonă centrală din Bucureşti, evaluate la circa 6 mil. lei, un teren în judeţul Sibiu scos la vânzare cu 5,3 mil. lei, precum şi o hală şi teren în Mediaş (2 mil. lei).

Grupul, care include şi Condmag Braşov, şi-a bugetat pentru anul acesta profit de 26,9 mil. lei.

Sursa: Ziarul Financiar

Banner EximTur