Acasă Nova TV

Cele mai vechi trei procese din Sibiu însumează 32 de ani. O firmă din Mediaş cu cel mai vechi dosar

31
 Cele mai vechi trei procese Cel mai vechi proces înregistrat la această dată pe rolul Tribunalului Sibiu datează din data de 7 martie 2002 și are ca obiect falimentul și declanșarea procedurii insolvenței.

Următorul ca vechime este un proces demarat în data de 3 iunie 2002, iar pe locul trei se află un dosar înregistrat 13 iunie 2003. Coincidență sau nu, toate cele trei procese au același obiect: Faliment – procedura insolvenţei – societăţi pe acțiuni.

Durata prea mare a dosarelor de insolvență a reprezentat una dintre temele principale pentru care Ministerul Justiției a venit în luna octombrie a acestui an cu îmbunătățiri la Legea insolvenței.

Cel mai vechi dosar vizează societatea comercială SC Ideal SA ca debitor și numai puțin de 44 de creditori. Printre aceștia din urmă se numără atât companii mari, precum BRD Group Societe Generale sau IKEA Supply A.G., cât și numeroase alte firme mici, locale. Nu lipsesc nici instituțiile publice, cum ar fi Primăria Mediaș sau Direcţia Regională pentru Accize și Operaţiuni Vamale Brașov. Nu mai puțin de 45 de termene de judecată figurează pentru acest dosar pe portalul Tribunalului Sibiu, următorul termen fiind stabilit pentru data de 25 februarie 2014.

CITEŞTE articolul COMPLET:  Turnul Sfatului

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here