Acasă Nova TV

VIDEO: Start perfect în EuroChallenge pentru gazişti – VEZI ce spune Marcel Ţenter!

17

KEMPGaz Metan a învins formaţia BC Kyiv în prima partidă din grupele EuroChallenge. Formaţia lui Marcel Ţenter s-a impus cu 83-74 în deplasarea din Ucraina, la capătul unei partide în care a condus aproape în permanenţă.Gaz Metan a început bine partida cu ucrainienii de la BC Kyiv şi s-a instalat la conducerea jocului. După zece minute, scorul le-a fost favorabil jucătorilor pregătiţi de tehnicianul Marcel Ţenter, 21-15. Până la pauza mare, ecartul a scăzut la doar două puncte, însă a urmat un sfert trei foarte bun pentru alb-negri care s-au distanţat la 12 puncte. Ucrainienii au început în forţă actul decisiv şi au reuşit să recupereze patru puncte. Ambele echipe au marcat apoi, iar diferenţa s-a menţinut de zece puncte în favoarea gaziştilor. Finalul nu a adus nicio schimbare, iar Gaz Metan s-a impus cu 83-74. Willie Kemp a fost principalul marcator al alb-negrilor cu 18 puncte, la care a adăugat 7 pase decisive. Giorgos Tsiaras a încheiat jocul cu 13 puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive. De asemenea, Jake Koch, Andrei Mandache şi Slavisa Bogavac au avut fiecare peste zece puncte marcate.

Banner EximTur