Acasă Nova TV

Tradiţii şi obiceiuri de SFÂNTUL ANDREI

9
Sfantul Andrei Noaptea ce precedă ziua de SFÂNTUL ANDREI – unul dintre apostolii lui Iisus, creştinătorul neamului românesc- este asociată în tradiţia populară cu strigoi, farmece de dragoste, ghicirea ursitului şi prezicerea rodniciei anului care vine, marcând totodată debutul sărbătorilor de iarnă.
Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe SFÂNTUL APOSTUL ANDREI, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

Sărbătoarea SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Pe de altă parte, noaptea SFÂNTUL ANDREI este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor.

În noaptea de SFÂNTUL ANDREI, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Astfel, în noaptea de SFÂNTUL ANDREI, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire. În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.

Până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului. Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.

Ziua de SFÂNTUL ANDREI marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.

CITEŞTE articolul complet: Realitatea

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here