Acasă Nova TV

Când trebuie schimbate cauciucurile de vară şi ce păţesc şoferii care nu au maşinile dotate corespunzător

503

cauciucuri iarna Mare atenţie, şoferi! Ţinând cont de faptul că, în unele zone din ţară, iarna şi-a intrat deja în drepturi, Poliţia Rutieră atenţionează că folosirea cauciucurilor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiderent de data calendaristică.

De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Oficiali din cadrul Poliţiei Rutiere au precizat că în legislaţia actuală nu se face referire la o dată calendaristică anume de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, ci se prevede faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Şoferii, confuzi în privinţa schimbării anvelopelor

„În propunerea legislativă din 2010 a fost menţionat intervalul 1 noiembrie – 31 martie, însă ulterior s-a renunţat la el, în condiţiile în care se poate la fel de bine să ningă în lunile octombrie sau aprilie. Mai mult, se poate întâmpla ca la 1 noiembrie să ningă la munte iar în alte oraşe să fie vreme frumoasă. Cadrul legal s-a mulat pe condiţiile reale, astfel că şoferii sunt obligaţi să aibă cauciucuri de iarnă oricând ar circula pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei“, a explicat confuzia legată de data schimbării cauciucurilor de iarnă şi comisarul-şef Lcian Diniţă, şeful Direcţiei Rutiere.

Ce păţesc şoferii care nu au maşinile echipate cu cauciucuri de iarnă

Pentru neechiparea corespunzătoare se retrage certificatul de înmatriculare, iar amenzile pe care le riscă şoferii care încalcă legea caucicurilor de iarnă sunt cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei. Mai mult, şoferul unei maşini fără cauciucuri de iarnă care blochează un sector de drum riscă o amendă cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei şi va fi nevoit să suporte costurile aferente intervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat.

Care sunt anvelopelopele de iarnă potrivite

Atunci când cumpăraţi anvelope de iarnă, trebuie să fiţi foarte atenţi la câteva semne de pe cauciuc. Nu orice cauciuc este acceptat de legislaţia actuală. Singurele anvelope de iarnă acceptate sunt cele inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”. Literele M şi S reprezintă iniţialele cuvintelor englezeşti „mud“ and „snow“, care înseamnă „noroi (namol)“ si, respectiv, „zapadă“.

Articol complet: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.