Acasă Nova TV

Neplata amenzilor rutiere în 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului

55

suspendarea permisului Neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iar în anumite cazuri şoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani, a declarat miercuri, pentru Mediafax, ministrul de Interne, Radu Stroe.

Ministrul de Interne a precizat că instituţia pe care o conduce pregăteşte, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, cu accent pe reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României.

Vom introduce în lege suspendarea dreptului de a conduce dacă cel care este amendat nu îşi plăteşte amenda într-un termen de o lună„, a declarat Radu Stroe, care a precizat că, dacă cineva primeşte o amendă şi nu a plătit-o în 30 de zile, i se va suspenda permisul până când va face dovada că a dat banii.

Demnitarul a amintit că procentul celor care îşi plătesc amenzile rutiere este mai mic de jumătate, ceea ce înseamnă că, pentru cei care nu plătesc, rolul preventiv al amenzii nu se produce.

O altă modificare importantă este introducerea unei alte forme de sancţionare a unor abateri rutiere care reprezintă principalele cauze ale accidentelor grave, soldate cu morţi şi răniţi, respectiv creşterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.

Articol complet şi foto: Gândul

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here