Acasă Nova TV

Aeroportul din Târgu Mureş, închis o săptămână pentru reparaţii; cursele Tarom şi Wizz Air, la Cluj

315

aeroportul tg mures Aeroportul Internaţional „Transilvania” din Târgu Mureş va fi închis traficului aerian, între 15 şi 22 septembrie, pentru lucrări de reparaţii curente, cursele Tarom şi Wizz Air urmând să fie direcţionate la Cluj-Napoca, în timp ce Ryanair îşi va suspenda zborurile.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii Aeroportului Internaţional „Transilvania” din Târgu Mureş, traficul aerian va fi întrerupt, începând de duminică, ora 20.00, şi până în 22 septembrie, ora 12.00, pentru lucrări de reparaţii curente la pista de aterizare/decolare, calea de rulare B şi platforma de parcare a aeronavelor B.

Operatorii aerieni care îşi desfăşoară activitatea la Aeroportul Internaţional «Transilvania» Târgu Mureş au fost anunţaţi din timp legat de perioada de efectuare a acestor reparaţii curente. Companiile aeriene Tarom şi Wizz Air au decis divertarea zborurilor din această perioadă la Aeroportul din Cluj-Napoca, iar operatorul irlandez Ryanair şi-a suspendat zborurile în perioada menţionată„, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional „Transilvania” din Târgu Mureş au precizat că lucrările au un buget de peste 800.000 de lei.

Potrivit sursei citate, în prima săptămână din septembrie la aeroportul mureşean s-au înregistrat 8.976 de pasageri.

Conducerea Aeroportului „Transilvania” le recomandă pasagerilor să contacteze companiile aeriene de la care şi-au achiziţionat biletele de avion, pentru a evita orice fel de neplăceri şi pentru a obţine toate informaţiile necesare.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here